SOCIETATEA ȘTIINȚIFICĂ BRĂTIANU

SOCIETATEA ȘTIINȚIFICĂ BRĂTIANU

AGORA SSB

16.12.2018

Brandul Brătianu există! Așa a afirmat acum câteva zile doamna director, prof. dr. Alina Manea. Unele voci ar spune că e prea mult spus BRAND, dar astăzi, elevii Colegiului Național ,,Ion C. Brătianu,, au dovedit încă o dată că nu este deloc mult, că Brătianu este, într-adevăr, un brand.

Evenimentul care s-a desfășurat pe 16.12.2018 la Colegiul Național ,,Ion C. Brătianu,, din Pitești – Agora SSB -  dovedește cu prisosință acest lucru.

Ați auzit de Societatea Științifică Brătianu (SSB)? Sinceră să fiu, acum un an, doi, nici eu nu auzisem. De ce? Doar sunt cadru didactic la acest liceu de 20 de ani. Cred că motivul este faptul că vocea acestei societăți a fost destul de timidă în anii 2016, 2017. Cu toate acestea, nu se poate să nu îi amintesc aici pe membrii fondatori: Alexandru Moloceniuc, Adriana Oțelea, Oliver Ioniță și Matei Boțoghină. Odată cu ei, aventura a început!

Acum, la cârma SSB, se află Liana Ivașcu (elevă în clasa a XI-a A), iar vocea societății devine din ce în ce mai puternică. Liana a reușit să își mobilizeze colegii și să miște realmente lucrurile. În orice caz, dacă abilitățile ei organizatorice nu erau o noutate pentru mine, Agora SSB m-a  surprins plăcut, pentru că mi-a înfățișat o întreagă echipă care a pus pe roate o activitate de excepție.

Mai concret, ce a dorit să arate astăzi Agora SSB? Că fizica, biologia, informatica și astronomia pot fi distractive, că nu trebuie să ai o vârstă neapărat fragedă ca să te dezvolți personal, că, dacă îți dorești cu adevărat, poți să scrii și să fii creativ, că nu este niciodată prea târziu ca să te apleci asupra studiului limbii japoneze, că este minunat să interacționezi cu oameni care manifestă interese comune cu ale tale și, mai mult decât atât, că nu este rău să ne facem timp pentru joc și joacă. În aces sens au fost organizate mai multe standuri: de biologie, de ecologie, de informatică, de astronomie, de fizică, de cercetare aerospațială, de dezvoltare personală, de scriere creativă, de neogreacă și de japoneză și nu în ultimul rând, board games room. Și pentru ca fiecare participant să găsească cu ușurință punctul de interes, organizatorii au pregătit cu mare grijă hărți și bineînțeles, un info point.

O altă idee interesantă a fost organizarea unor conferințe pe diferite teme, unde au fost invitați să împărtășească din experiență specialiști din diferite domenii de activitate, studenți și elevi, cum ar fi:

  • "Carieră în domeniul medicinei": doamna doctor Carmen Popescu, doamna asistent Leucioiu Mihaela și Elissa Manda, studentă anul V la UMF Carol Davila, București.
  • " Informatică: o gamă largă de aplicații" Bogdan Nicoară și Răzvan Dumbravă
  • " Ce înseamnă să fii jurnalist și freelancer? " Monica Popa și Armina Sîrbu.

O activitate atât de elaborată a presupus un efort deosebit. Am fost extrem de plăcut impresionată de faptul că unii dintre absolvenții noștri au fost alături de ,,frații,, lor mai mici și i-au susținut, împărtășindu-le din experiența acumulată în cei câțiva ani de studenție.

Iată echipa care a reușit să scoată din casă astăzi, peste 150 de copii, mai mici și mai mari, însoțiți de părinți, bunici sau cadre didactice.

Elevi din CNICB: Ivașcu Liana Maria, Dumbravă Amalia, Gheorghe Cristina, Iordache Alexandra, Enache Răzvan, Leucioiu Iulia, Stancu Răzvan, Popescu Ana, Atanasescu Andreea, Matei Alexandra, Chiță Constantin, Geamănu Andreea, Rusu David, Micu Ana, Pantazică Viviana, Popa Alexandra, Stîngă Mihai, Nicoară Bogdan, Răcășanu Ștefan, Ton Ioana,  Zamfir Robert, Istrate Radu, Matei Andrei, Tudurean Alexandru, Bența Ana Maria, Dorobanțu Hariton, Ciochină Mihaela, Ioniță Ana, Petreanu Cătălin, Dumitru Maria, Ciorhan Alexandra, Arjoca Ciprian și Călin Denisa.

Absolvenți CNICB: Oțelea Adriana, Sandu Ana, Dumbravă Răzvan, Ghebaru Adelina și Răbigan Mădălina.

Elevi din afara CNICB: Florea Daria și Iordache Alexandru.

Nu uitați: evenimentul a fost surprins din toate unghiurile de către Ștefan Răcășanu. Pentru mai multe detalii, puteți să accesați următoarele link-uri:

FELICITĂRI, copii! La cât mai multe evenimente de acest tip!

Cristina Atanasescu

Prof. de biologie CNICB

No Comments Yet.

Leave a comment

You must be Logged in to post a comment.