Setting a Seed for Change

Proiectul multilateral LLP-Comenius “Setting a Seed for Change” a fost pus la punct în cadrul Seminarului de contact “New Ways of Teaching Sustainable Development”, organizat de Academie d’Amiens în perioada 14-18.10.2009. Proiectul s-a derulat în perioada 1.08.2010-31.07.2012, cu participarea unor şcoli din 7 ţări: Germania (Syke, Bremen), Spania (Gijon), Franţa (Laon), Italia (Bergamo), Marea Britanie (Morecambe, Lancaster), Lituania (Taurage) şi România (Piteşti).

Din partea Colegiului Naţional “Ion C. Brătianu” au fost implicaţi prin diverse activităţi de proiect cca 310 elevi şi 30 de profesori. Prof. Silviu Nenciulescu a coordonat proiectul, iar activităţile de proiect au fost realizate sub îndrumarea profesorilor Cristina Atanasescu, Sanda Bâţan, Florica Dumitru, Barbu Miu, Marin Cristea, Adrian Benghe şi Silviu Nenciulescu, cu sprijinul directorilor Colegiului. S-au remarcat prin participarea la activităţile proiectului elevii claselor XII A (cei mai activi), B, C, G (promoţia 2012), XII C (promoţia 2011), X C şi mai ales IX A (seria 2010), dintre care menţionăm pe Veronica Velciu, Diana Lupa, Elvira Tucu, Sara Constantinescu, Mădălina Preda, Ruxandra Ilina, Răzvan Ghinea, Adelina Tudor, Ileana Sima, Claudia Drăguşin, Cătălina Ceauşescu, Mihaela Ciurescu, Laura Ristoiu şi Laura Stănciulescu - participanţi la mobilităţi, precum şi Maria Carstea Astarte, David Diaconu, Bianca Curea, Lavinia Rusu, Miruna Coman Claudia Lupu, Luiza Stanciu, Silviu Stanciu şi colegii lor de clasa-care au asigurat reuşita reuniunii de proiect de la Piteşti.

În cadrul proiectului s-au realizat activităţi specifice: crearea unui website al proiectului (blogs. Ac-amiens.fr/settingaseed), activităţi de reciclare a hârtiei, analize de impact al deşeurilor asupra mediului, activitţi de încurajare a consumului de alimente sănătoase din surse locale, crearea de meniuri sănătoase pentru mesele luate la şcoală, workshop-uri de gătit şi confecţionat obiecte utile din materiale reciclabile, studii privind posibilităţile de reducere a consumurilor de apă, gaz, energie electrică, hârtie, chestionare, vizite la câmpuri eoliene, uzine de reciclare, realizarea unei Zile europene a sporturilor.

Principalele produse ale proiectului au fost: un DVD, conţinând prezentări ale activităţilor, produselor şi reuniunilor de proiect, precum şi elemente de valoare europeană adăugată, website-ul proiectului, expoziţii de produse din materiale reciclabile, materiale de prezentare a şcolii, oraşului, judeţului şi ţării, logo-ul proiectului, ales prin competiţie între peste 50 de elevi participanţi, chestionare de reciclare, broşuri în cele 7 limbi privind sugestii de reducere a consumului.

Alte date despre proiect pot fi obţinute accesând baza de date a proiectelor europene EST la adresa:http://www.europeansharedtreasure.eu

image001